A-nceput de ieri să cadă

Câte-un rrom, pe urmă doi. Franţa pusă e pe sfadă,

Şi ni-i dă pe toţi grămadă,

Înapoi.

Nu e cuşer, dar e bine

Pentru Sarkozy, acum;

Taberele-s toate scrum,

Dar năvalnic vuiet vine

De pe drum.

Sunt ţigani şi balabuste,

Vin la Otopeni, ţipând,

Şi se-mping şi sar râzând,

Şi se-mpiedică de fuste,

Vrând-nevrând.

Cei mai mari, acum, din sfadă,

Stau, pe-ncăierare puşi,

Cei mai mici, de foame-aduşi,

Se scâncesc şi stau grămadă

Lângă uşi.

Colo-n colţ, acum răsare

Un ţigan mai mărunţel,

Chinuindu-se să care

O sacoşă mult mai mare

Decât el.

Opt cercei într-ânsa are,

Cinci brăţări şi-un portofel,

De la nişte trecătoare,

Pe sub turnul ăla mare,

Zis Eiffel.

Altul, zău, cu dânsul, n-are

Nici bagaje, nici nimic,

Doar un lanţ, cu-o cruce mare,

Care saltă în mişcare

Pe buric.

Trei ţigănci cu burta mare

Şi cu rochii fistichii,

Nu au loc ca să coboare,

C-alăptează fiecare

Doi copii.

Un reporter vine-n grabă

Să le ia un interviu

Şi se-nvârte în pustiu

Până când răspunde-o babă,

Cam târziu.

Se-oţărăşte rău bătrâna

Către cel cu microfon,

Şi-l înjură francofon,

Fi’ncă nu mai e româna

De bonton.

Zice: -„Merde, cam mare graba,

N-am făcut nimica rău,

Uite-aici, îţi spune baba,

Ne băgară pe degeaba

La bulău.

Şi, degeaba ne-au dat banii

Că, mai şmecheri suntem noi.

Într-un an sau maxim doi,

Ne întoarcem, toţi ţiganii

Înapoi.

Nu e mare socoteală

Că acasă ne-aţi trimis,

Ne-adunăm la repezeală

Şi să vezi atunci ciordeală

La Paris ”!