Saptamana 33 de sarcina

Bebe :

Ritmul de crestere al fatului este accelerat. El poate creste peste 1 cm in lungime in aceasta saptamana. Fatul masoara acum 43 cm si cantareste 2000 grame.

Vei putea sa simti loviturile date de el cu piciorul sau cu cotul in peretele uterin. Poate sa raspunda printr-o lovitura la zgomote puternice si e capabil sa recunoasca sunete familiare, cum ar fi vocea ta. Poate raspunde si la masajul usor al burticii tale.

In aceasta saptamana il poti simti sughitand. De asemenea, el poate casca si se poate intinde.

Pielea si-a schimbat culoarea de la rosiatica la culoarea roz si este mai fina si mai intinsa datorita depozitelor de grasime care se acumuleaza sub aceasta. Grasimea continua sa se depuna cu scopul de a-i asigura protectie si caldura.

La nivelul creierului se dezvolta conexiunile intre neuroni, fatul avand acum posibilitatea de a coordona miscarile de suctiune (supt) si deglutitie (inghitit) cu respiratia. Miliardele de neuroni din creier ii permit sa asculte, sa simta si sa vada putin.

Plamanii sunt acum dezvoltati, contin surfactant, substanta din alveole care-l va ajuta sa respire si care ii va da mai multe sanse de supravietuire daca se naste in aceasta saptamana.

In ficat se depoziteaza glicogen care reprezinta rezerva de energie a bebelusului pana va incepe sa manance. Tot in ficat se acumuleaza si depozitele de fier.

Sistemul lui imunitar e capabil sa-i ofere protectie impotriva infectiilor. Fatul a primit si primeste anticorpi de la tine si acest lucru va continua si dupa nastere daca il vei alapta.

De retinut : Greutatea si lungimea mentionate la fiecare saptamana de sarcina sunt orientative deoarece fiecare sarcina e diferita iar fiecare bebelus se dezvolta dupa un ritm propriu. Informatiile pe care le gasesti pe acest site te ajuta sa-ti creezi o imagine asupra modului in care fatul se dezvolta si creste in uter.

Corpul tau :

Arsurile la stomac si indigestia iti pot crea probleme acum. Uterul marit impinge stomacul in sus si din acest motiv procesul de digestie are de suferit. Alimentele condimentate, fierbinti, cantitatile mari de alimente la o masa sunt implicate in aparitia acestor simptome. La solutionarea pirozisului (arsurilor) ajuta laptele, branza, mesele mici cantitativ si dese.

Apetitul scade deoarece stomacul, presat de uter, are o capacitate mai mica.

Crampele musculare (carceii) de la nivelul membrelor inferioare te pot tine treaza noaptea. Ele apar din cauza cresterii tale in greutate, muschii gambelor trebuind sa sustina o greutate mai mare acum. Evita sa stai timp indelungat in picioare sau in aceeasi pozitie. Asigura-te ca ai in meniu alimente care sa-ti asigure un aport suficient de calciu, magneziu si potasiu. Bananele sunt o sursa importanta de potasiu in timp ce migdalele contin atat calciu cat si magneziu. In cazul in care durerea e prelungita sau observi o umflatura asociata cu sensibilitate locala la nivelul unui picior, adreseaza-te medicului deoarece ar putea fi semnele unui chiag de sange (tromboza venoasa profunda) . Aceste cazuri sunt rare dar riscul de aparitie in timpul sarcinii e mai mare. Ar putea fi vorba si de ÔÇťsindromul picioarelor nelinistiteÔÇŁ.

In ultima parte a sarcinii durerile de spate si insomnia sunt frecvente.

Vei observa mai multe contractii Braxton Hicks pe masura ce te apropii de termenul nasterii. Asigura-te ca stii sa deosebesti aceste contractii de cele din travaliu. Acestea din urma sunt dureroase si sunt sistematizate, repetandu-se la intervale egale de timp.

Fatul a coborat si apasa din nou pe vezica, motiv pentru care senzatia de a urina des e mai frecventa acum.

Sfaturi :

Continua obiceiurile alimentare sanatoase si include proteine suplimentare in alimentatia ta, precum si vitamine. Deorece fatul are acum un ritm accelerat de crestere, trebuie sa iti faci un meniu din care sa nu lipseasca alimentele bogate in calciu (lactate), fier (carne, oua, legume cu frunze verzi) si vitamina C (fructe si legume proaspete), eventual sa iei suplimente care sa contina vitaminele si mineralele necesare pentru dezvoltarea fatului.

O grija speciala trebuie sa ai pentru pastrarea pozitiei corecte pentru a evita in acest fel durerile de spate.

Evita sa dormi pe spate deoarece in acesta pozitie uterul apasa pe vasele mari din abdomen (aorta si vena cava inferioara) impiedicand fluxul sanguin sa ajunga la fat.